Book launch „Blended feelings. My first year in Myanmar”, 26 November 2015

versiunea in limba romana mai jos

A few days ago, in my hometown of Cluj-Napoca, I launched my book „Blended feelings. My first year in Myanmar” (English-Romanian version). I never wrote about this project of mine on my blog. I worked on it since the end of April this year and the text of the book is mostly based on the articles of my blog. Additionally the book contains 78 photographs which I made during the year spent in Myanmar.

The idea of writing the book was suggested by my family and friends and, as I mention in my below speech which I gave at the launching event (available for the moment only in my mother tongue), I was primarily encouraged and motivated by them to transform my blog into a book.

It was quite a tiring period of preparation before the event last Thursday while finalising my speech, promoting the book launch and thinking how to decorate the room for the invitees. I wanted to take the guests - through my speech, photographs, the jasmine tea, the tamarind candies, the bananas and rice waffles served - to Myanmar, the country I call home now for one year and a half.

It was a beautiful event with dear people present from family to friends and former school and work colleagues but also curious locals interested about a far-away lying country with an unique culture.

The raffle I organized at the end of the event turned out to be an excellent idea with 12 happy winners of hand-made traditional products from Myanmar.

The launch event was also covered in the local media from newspapers and radio to local TV. I gave several interviews for on-line cultural and academic sites. I also appeared in two live TV shows, once on the day of the launch and the second time the morning after:

26.11 TVR Cluj (from min 30:40 to min 42:40)

https://www.youtube.com/watch?v=-tTHlH4IHpI&feature=youtu.be

27.11 Look TV, Ziua buna
https://www.facebook.com/ZiuaBunaTV/videos/1712532022314367/

Lansare de carte „Sentimente amestecate. Primul meu an in Myanmar”, 26 noiembrie 2015

Acum cateva zile mi-am lansat cartea "Sentimente amestecate. Primul meu an in Myanmar" in orasul natal Cluj-Napoca. Nu am scris niciodata despre acest proiect pe blog. Am lucrat la carte de la sfarsitul lui aprilie anul acesta, iar textul cartii se bazeaza in majoritate pe articolele de pe blog. In plus cartea contine 78 de fotografii pe care le-am facut pe durata sederii in Myanmar.

Ideea de a scrie o carte mi-a fost sugerata de catre familie si prieteni si, asa cum mentionez in discursul de mai jos pe care l-am rostit la evenimentul de lansare, am fost in primul rand incurajata si motivata de ei in transformarea blogului intr-o carte.

Inainte de lansare, am trecut printr-o perioada de pregatire obositoare in timp ce mi-am finalizat discursul, promovat evenimentul de lansare si m-am gandit cum sa decorez sala pentru invitati. Am vrut sa-mi "iau" invitatii in Myanmar, tara pe care o numesc casa de un an si jumatate acum, cu ajutorul discursului, a fotografiilor, a ceaiului de iasomie, a bomboanelor din tamarind, a bananelor si a galetelor de orez expandat. 

Evenimentul de lansare a fost frumos, cu oameni dragi, de la familie, prieteni la fosti colegi de scoala si lucru, dar si localnici curiosi sa afle mai multe despre o tara indepartata cu o cultura unica. Tombola pe care am organizat-o la sfarsitul evenimentului s-a dovedit a fi o idee excelenta cu 12 fericiti castigatori de produse traditionale din Myanmar. 

Cartea si lansarea au fost subiecte si in mass-media locala, de la ziare pana la radio si televiziune. Am dat cateva intreviuri pentru pagini culturale si academice on-line. De asemenea, am aparut la doua emisiuni in direct, una in ziua lansarii si a doua dimineata de dupa:

26.11 TVR Cluj (from min 30:40 to min 42:40)

https://www.youtube.com/watch?v=-tTHlH4IHpI&feature=youtu.be

27.11 Look TV, Ziua buna
 https://www.facebook.com/ZiuaBunaTV/videos/1712532022314367/

Discurs Cristina Chiorean - lansare de carte:

„Buna seara si bine ați venit!

Va mulțumesc ca ați raspuns invitatiei de a petrece o seara alaturi de editura Ecou Transilvan si de mine pentru a afla mai multe despre Myanmar, tara cunoscuta de romani sub numele de Birmania, dar si despre acomodarea mea la o cultura mult diferita fata de cea occidentală.

Vreau sa mulțumesc editurii Ecou Transilvan pentru ca a primit cu încredere si entuziasm propunerea de a tipări cartea, fiind un subiect mai puțin cunoscut de către publicul din România.

Ma bucur sa-mi văd familia si prietenii printre Dumneavoastră. In aceeași măsura imi face plăcere sa observ multe fete necunoscute care au gasit acest eveniment interesant si sper ca la final sa ramaneti placut impresionati de Myanmar, locul pe care il numesc acum acasa.

Inainte de a va prezenta cartea, as incepe cu o scurta introducere geografica si istorica. Cred ca este important sa localizam tara si sa cunoastem cateva repere istorice pentru a intelege mai bine situatia politica si sociala actuala. 

Tara este situata in Sud-Estul Asiei, intre doua superputeri - India si China -  avand o populatie de 51 milioane de locuitori cu o suprafata de peste 670 000 km patrati. Capitala este la Nay Pyi Taw, iar cel mai mare oras este Yangonul cu peste 4 milioane de locuitori.

Birmania (in engleza Burma) a fost numele ales de catre britanici care au colonizat si ocupat tara din 1824 pana in 1948 cand Myanmar a obtinut independenta. In carte veti putea vedea unele poze cu cladiri din Yangon din epoca coloniala, construite de britanici. 

Printr-o lovitura de stat, armata preia putere in 1962 si se instaleaza un guvern militar. Dupa putin timp, din cauza proastei gestiuni, Birmania, candva primul producator de orez pe plan mondial, devine una dintre cele mai sarace tari din lume. Era un sistem de guvernare militar socialist combinat cu metoda sovietica de nationalizare a intreprinderilor, agentiilor de mass-media, a productiei. 

Impotriva acestui guvern militar s-au ridicat de multe ori organizatii studentesti, dar fiecare iesire si manifestatie a acestora a fost brutal reprimata de autoritati.

Cea mai insemnata manifestatie studenteasca, la care s-au alaturat si alte categorii cum ar fi cea a medicilor, a avut loc pe 8.08.1988 de aceea s-a si numit miscarea 8888. Aceasta a fost de asemenea inabusita, avand cateva mii de morti si sute de arestari. Multi studenti s-au refugiat in jungla de unde au continuat lupta armata impotriva guvernului militar. Insa acest eveniment nu a ramas fara urmari si in 1990 guvernul a organizat primele alegeri libere in peste 30 de ani.

Cu doi ani inainte, in 1988 se intoarce din Anglia, in Myanmar, Aung San Suu Kyi (ASSK), fiica generalului Aung San (considerat arhitectul independentei, dar care a fost asasinat la ordinul altor generali cu putin timp iniante de independenta, in 1948). Aceasta devine o figura simbolica in lupta pentru democratie asa cum a fost tatal ei generalul Aung San. 

ASSK participa si castiga detasat cu partidul ei nou format, Liga Nationala pentru Democratie, alegerile din 1990. Insa armata nu recunoaste rezultatele si continua sa guverneze. 

ASSK este plasata in arest la domiciliu, iar in acest timp castiga premiul Nobel pentru Pace si premiul Parlamentului European pentru libertatea de exprimare numit si premiul Sakharov. Luni de zile, la Bruxelles, pe cladirea PE a fost expus un afis cu chipul ei si cu sloganul „Free ASSK”. 

Cu un an inainte, in 1989, autoritățile au propus schimbarea denumirii oficiale a tării la Republica Uniunii Myanmar. Cu toate acestea sunt multi care folosesc inca numele vechi cel de Birmania.

In 2007, calugarii budisti se ridica din nou impotriva guvernului in ceea ce s-a numit revolutia de safran. Sute de calugari mor, iar Vestul (America si Uniunea Europeana) inaspresc sanctiunile. 

Tara trece printr-o alta tragedie in 2008, de data aceasta o tragedie naturala, cand ciclonul Nargis loveste cu putere lasand in urma lui in jur de 150.000 de morti si peste un milion de oameni fara adapost. Tot in 2008 are loc un referendum pentru o noua constitutie care sa duca la democratie.

In 2010 au loc din nou alegeri generale, dar la care nu mai participa partidul lui ASSK, preferand sa le boicoteze dat fiind ca ramane in arest la domiciliu fortat. Partidul USDP, sustinut de armata si in care se inscriu foarte multi fosti militari, se declara castigator.  

Dupa aceste alegeri guvernul a inceput o serie de reforme modeste pentru a arata ca doreste sa scoate tara din izolare internationala si s-o duca spre a mai mare deschidere economica si bunastare. Aceste reforme au dus spre o democratizare incipienta. ASSK a fost eliberata in 2010, dupa 21 de ani de arest la domiciliu.

Recent, si anume pe 8 noiembrie anul acesta, au avut loc alegeri generale. Acestea au fost considerate primele alegeri libere din 1990 cand rezultatul a fost anulat de armata.

Din rezultatele oficiale facute publice cu cateva zile in urma, reiese ca partidul Liga Naționala pt Democrație (NLD) a lui ASSK a câștigat cu o majoritate covârsitoare (aproape 80% din voturile exprimate).  Acest lucru înseamnă ca Parlamentul va fi format majoritar din candidații acestui partid, iar Președintele tării va fi ales la o data ulterioară de către Parlament. Cu alte cuvinte țara a mai făcut un pas important spre democrație. Cel puțin asta spera oamenii si multi dintre partenerii internaționali ai Myanmarului care au asteptat cu sufletul la gura aceasta zi in speranta unor alegeri libere si corecte si o tranzitie linistita spre democratie.

Trebuie specificat de asemenea ca tara are inca conflicte civile pe teritoriul sau, mai ales la granita cu Thailanda, luptele fiind in special intre grupari etnice si armata. Recent guvernul a semnat un acord de pace cu 8 dintre cele 17 grupuri armate care se afla in stare de razboi civil. In Myanmar exista 135 de etnii diferite, cel mai mare grup etnic se numeste Bamar si se concentreaza in centrul tarii.

Tara este majoritar budista, cu o minoritate crestina si musulmana. Si religios exista tensiuni si au existat cateva incidente mai ales intre majoritatea budista, sprijinita de calugarii budisti radicali si minoritatea musulmana Rohingya din nord-vestul tarii. Multi dintre acesti musulmani se afla la ora actuala in lagare de refugiati (in jur de 140.000).

Myanmarul este o tara bogata, cu numeroase bogatii atat in subsol, de la pietre pretioase si aur la gaz, cat si intinse paduri din lemn de teak, un lemn extrem de scump si cautat care rezista la umididate foarte bine si din care se construiesc ambarcatiuni de croaziera.

Dupa cum vedeti, o tara intinsa, cu o istorie zbuciumata, pe drumul democratiei, ramasa pentru zeci de ani izolata, unde 70% din populatie traieste din agricultura de subsistenta, din care cauza a mentinut o cultura unica, traditionala, cu obiceiuri stravechi si oameni simpli ce te intampina cu ospitalitate.

  

Aceasta introducere ne va permite sa intelegem mai usor contextul in care pozele sunt facute si sa nu le vedem numai prin prisma artistică. De asemenea, ne va ajuta sa intelegem cultura aparte care s-a mentinut si acum, tara deschizandu-se turismului relativ recent, de prin 2010.

Dar inainte de a va prezenta cartea doresc sa va spun cateva cuvinte despre mine si de ce ma aflu tocmai intr-o tara aflata la peste 7000 de km de Romania? Am sosit in Myanmar, impreuna cu sotul meu, in iunie 2014 si asa cum explic in carte „spunem acasa acestui colt al lumii din motive profesionale, sotul meu fiind detasat ca diplomat la o ambasada in Yangon”. Eu sunt clujeanca, dar plecata de acasa, din 2004. Drumul m-a dus in Germania la studii si in Belgia unde lucrez ca si functionar al Parlamentului European. In perioada in care ma aflu in Myanmar sunt in concediu fara plata de la aceasta institutie.

Dar sa revin la carte care este subiectul central al acestui eveniment. Cand am ajuns in Myanmar am decis sa lansez un blog, on-line, unde sa descriu experienta noastra in aceasta tara, mai ales pentru familie si prieteni. Apoi, la inceputul acestui an, am hotarat sa transform blogul intr-o carte. Am fost incurajata in acest sens de familie si de prieteni, iar concluzia la care am ajuns a fost ca intr-adevar ar fi pacat ca toate informatiile sa ramana doar in mediul on-line, mai ales ca tara este prea putin cunoscuta in Occident. 

Cartea contine, pe langa alte texte, o parte din articolele mele de pe blog, care au fost adaptate pentru carte. Am realizat ca exista destul de multe informatii si carti despre Myanmar in limba engleza, dar nu si in limba romana. De aceea am hotarat sa public cartea in versiune bilingva romana-engleza. Ma bucur sa fiu printre primii care publica o carte in tara noastra pe acest subiect, carte care se poate numi si album fotografic cu text deoarece contine, daca am numarat corect, 78 de fotografii ale carui autor sunt tot eu.

Este foarte important de retinut ca textul din carte descrie ceea ce am vazut si simtit in primul an petrecut in Myanmar, din iunie 2014 pana in iunie al acestui an. Perceptiile si impresiile mele se schimba treptat, dar pentru mine a fost foarte important sa pun pe hartie ceea ce am simtit in perioada destul de lunga de acomodare, integrare si intelegere treptata a culturii.

Nu exagerez cand va marturisesc ca am avut un soc cultural odata ajunsi in Myanmar, tara cu o cultura total diferita, asa cum am amintit deja, de cea europeana. E de prisos sa va spun ca in calitate de turist, pentru o perioada scurta de timp, descoperi doar o infima parte din cultura unui popor, de cele mai multe ori redusă la ospitalitatea celor cu care intri in contact. Alta e atunci cand te muti pentru o perioada mai lunga intr-un loc. Șocul cultural este uneori atât de profund, chiar dacă te consideri un experimentat călător, încât unii se retrag într-un grup restrâns, cu un contact minimal cu noua cultura, in timp ce alții caută sa depășească acest prag de integrare prin contact continuu cu localnicii si locurile. Si nimic nu te poate pregăti la sentimentele ce te vor încerca, unele dezvăluind o parte din tine pe care nu o cunoșteai. 

Cum a fost in cazul meu? Am preferat sa ma expun noii culturi din prima zi. 

Insa ceea ce ne-a marcat primele luni a fost musonul, ploaia torentiala care cade zilnic timp de 5 luni. Astfel, Yangonul ne-a intampinat gri si trist, cu scurte intervale uscate.  In prima mea plimbare prin centrul vechi m-a izbit poluarea de la traficul intens cu masini vechi a caror viata este prelungita la nesfarsit prin ingenioase reparatii. Mi-am luat la revedere de la lungile plimbari pe care eram obisnuita sa le fac inainte. Dar ploaia si poluarea nu m-au oprit sa descoper orasul si pe ai sai locuitori. 

Imaginea pe care o ai in momentul in care intri in centrul vechi este un amestec pestrit si galagios de oameni, masini, tarabe la care se vinde tot ceea ce ti-ai putea inchipui, printre care se mai strecoara vreun caine fara stapan sau chiar vreun sobolan, atmosfera invaluita de miresme placute de la mancare gatita pe sobe improvizate pe trotuar sau mai putin placute, de la gunoaiele care zac la tot locul. Inca ma intorc acasa obosita dupa cateva ore petrecute in oras. Este o atmosfera care te atrage, uimeste, intriga si oboseste in acelasi timp. Si inca mai vad lucruri noi sau care fac obiectul unei excelente fotografii. Imaginati-va tot acest amestec dezorganizat incadrat de cladiri vechi coloniale, impunatoare unele aflate intr-o stare inaintata de degradare cu pete de mucegai de la umezeala permanenta din oras si verdeata crescuta pe ele, iar altele restaurate care amintesc de trecutul glorios al orasului atunci cand era administrat de britanici.

Integrarea din punct de vedere cultural a fost un soc din mai multe motive. In primul rand, in Myanmar, oamenii inca traiesc ca si cum s-ar afla intr-o mare familie, chiar la oras, cu multe lucruri care se fac in comun, in spatiul public cum ar fi gatitul, dormitul si chiar spalatul la marginea drumului. Mi se intampla deseori sa trec pe langa localnici care arunca pe ei cate o cana cu apa, spalandu-se. Notiunea de viata privata lipseste cu desavarsire. In al doilea rand, datorita culturii budiste, localnicii nu vor intra niciodata, sau mai corect foarte greu, in dezacord cu tine.  Vei observa ca nu sunt de acord cu tine atunci cand nu mai raspund la telefon sau nu mai vin la intalnire asa cum te-ai inteles. Prin urmare, zambetul aproape permanent pe care il vezi nu inseamna mereu ceva pozitiv, iar un „da” nu este intodeauna un „da” in cultura asiatica. Asta nu mi-a schimbat insa prima impresie despre acestia care a fost extrem de pozitiva si a ramas in continuare asa. Cand m-am intors acum in Romania m-am oprit cateva zile in Thailanda. Si am realizat ca imi lipsesc myanmarezii mei care imi zambesc si ma saluta pe strada „Mingalaba”, adica buna ziua! 

Zgomotul este in permanenta prezent. Este un alt element care tine de cultura myanmareza. Daca in Occident cautam sa respectam spatiul privat, in Myanmar atunci cand o manastire isi pune difuzoarele in ferestre si da drumul la cantari sau predica este spre binele comunitatii, pentru a afla cat mai multi locuitori ai caselor vecine despre invataturile budiste. Femeile care duc pe cap dis-de-dimineata cosuri cu produse proasepete te trezesc cu tipete insistente prin care isi enumera ceea ce au de vanzare. Ei bine, oamenii nu par a fi deranjati. Mi-au marturistit ca le aud, se trezesc, dar se culca imediat la loc. Si asa este. Ii vezi dormind prin camioane pe sacii de orez zdruncinati de startea deplorabila a drumurilor, prin statiile de autobuz sau oriunde li se face somn. Avem si zgomote naturale de la broaste in sezonul ploios sau urlete de caini care te duc cu gandul la romanul lui Orwell, Burmese Days, Zilele birmaneze.

In carte am descris si aratat prin fotografie trei obiceiuri traditionale ale localnicilor care sunt in sine o curiozitate turistica, practicate doar in putine locuri din Asia de Sud-Est. Acestea sunt purtatul fustei lungi numita longyi atat de catre femei cat si de catre barbati, pictatul fetei cu o pasta galbena obtinuta din scoarta unui anumit tip de copac si mestecatul frunzelor de betel, o planta agatatoare. Dar va las sa descoperiti in carte mai multe despre aceste obiceiuri.  

Pentru a cunoaste o tara si oamenii ei trebuie sa calatoresti. In primul an am vizitat principalele locuri turistice: Bagan, Mandalay, lacul Inle si arhipelagul Mergui din marea Andaman, in sudul tarii. Cartea contine un capitol care descrie fiecare dintre aceste locatii turistice si imi doresc ca rasfoind-o, textul si pozele, sa va duca in aceste locuri minunate, cu o valoare istorica, culturala si naturala deosebita. Imi doresc, de asemenea, sa va sporeasca curiozitatea in aflarea mai multor informatii despre aceasta tara indepartata.

Mi-a placut dintotdeauna sa fotografiez deoarece fotografia surprinde momente dragi si ne ajuta sa retraim emotii. O fotografie reusita, de multe ori, inseamna sa fii la locul portivit, la momentul potrivit. In Myanmar esti la locul potrivit si de multe ori am surprins localnici expresivi, traditii unice si momente din viata zilnica extrem de interesante. 

As dori sa descriu doua dintre fotografiile dragi mie pe care le voi face cadou in aceasta seara, la tombola, impreuna cu autograful meu!

Am numit prima fotografie „Fetita zambitoare din Ava”, imagine care a castigat o competitie de fotografi amatori in Yangon la care am participat la inceputul acestui an. In carte povestesc cum am intalnit acest grup de fete in timp ce ne aflam la malul raului care desparte fostul oras regal Amarapura de orasul Ava, tot un vechi oras regal in care odata regii Myanmarezi aveau capitala. Fetita s-a lipit imediat de noi in incercarea de a ne vinde un colier din jad. De la turisti invatase o multime de cuvinte in diverse limbi, de la germana la rusa. Era frumoasa si ochii ii straluceau de bucurie. A ramas un copil frumos pentru ca am intalnit-o, din nou, anul acesta. Numele ei este E E. Dar parca anul acesta ochii ei erau putini tristi. Era in acelasi loc, cu aceleasi coliere din jad. Am vorbit, i-am amintit de intalnirea de anul trecut, i-am facut un cadou si am indemnat-o sa invete bine la scoala. Ochii tristi i-am pus pe seama faptului ca a crescut, nu mai era fetita de acum un an. 

Cea de-a doua fotografie care ne arata comuniunea localnicilor cu natura este baiatul care incearca sa se catere pe bivolul familiei, fotografie care am facut-o in timp ce faceam o drumetie in statul Shan aflat in estul Myanmarului, la granita cu Thailanda. Asa cum descriu in carte, oamenii isi lucreaza pamamtul cu instrumente primitive care se gasesc la noi intr-un muzeu. Animalele sunt ajutorul principal in munca campului. Ajutorul primit de la ele precum si invatatura budista fac ca oamenii sa aiba grija atent de acesti pretiosi prieteni. Prietenia este reciproca asa cum se poate observa din aceasta poza.

Inchei prin a va spune ca imi doresc sa fac Myanmarul cat mai cunoscut si m-as bucura, aceia dintre Dumneavoastra care se hotarasc sa cumpere cartea, sa o faca cunoscuta mai departe. Puneti-o pe masuta din camera de zi, rasfoiti-o si visati. Sa visezi cu ochii deschiși înseamnă sa ai curaj. Nu am încetat niciodată sa visez, iar câteodată realitatea s-a dovedit deasupra celor mai frumoase vise. Astfel, curajul este mereu recompensat: mai devreme sau mai târziu. Dar niciodată nu am visat mai mult decât am putut sa-mi imaginez.

26.11.2015 - Galeria Casa Artelor, 18.00”

Yangon updates!

varianta în limba română mai jos

After a beautiful summer holiday in Europe the only short break we had were some days in northern Vietnam to visit Hanoi and Halong Bay (remember my free return ticket to Vietnam?). I keep the same impressions as during the first time we visited Vietnam: a very beautiful and friendly country which has so much to offer in terms of culture, nature, cuisine, art&crafts, and warm people!

In Yangon, time was spent in finalising my book about my first year in Myanmar (and no, there's not going to be a book on the second year) based on my blog. The book will also feature a selection of beautiful photographs from my personal collection in a coffee table book format of 21,5 cmx21,5 cm. At the end of November, the book will be launched both in Bucharest and Cluj-Napoca. I will only be present in my hometown of Cluj for this occasion. Wish me good luck and I really hope you will enjoy it ;)!

The city of Yangon finds itself in the middle of a development boom and emancipation period and it is not the first time I mention this to you. But almost every day I am surprised by something. 

This morning I was approached by a man (local) in longyi who carried some flyers and books in his hand: "Good morning, Madam! Do you know Jesus Christ?" he asked me in good English with an encouraging smile. 

The other day I was visiting the Yangon artist Ma Ei who was part of a live exhibition, "living" for three days in a red room in order to explain (especially to local men) about the women's period! 

 

And one day, in downtown, I lost my sense of direction for several minutes due to the new constructions which started to change the landscape of the old city. So, things can get easily overwhelming here :)!  

And we toured the galleries and attended art events during the weekends. We really enjoyed chatting with Reuters photographer Mynzayar Oo during his exhibition at the Rough Cut bar. Now we are the proud owners of one of his photographs (from the "Reunions and Ransoms" series) hanging in our guest room! Of course, with his signature on it! 

And we are in the middle of the election campaign. One happy taxi driver informed me recently: "You know Madam we have elections in Myanmar soon!" He was beaming with excitement. My eyed filled with tears as his emotion was palpable and he was full of expectation. This is a general election in Myanmar in which the people vote the new Parliament whose newly elected Members will put forward and then elect the President of the country.

Everywhere you notice the enthusiasm with people happy to wear a t-shirt or sport a flag of their favourite political party on their car. People who some months ago told me they are not going to go to vote are now looking forward to the 8th of November election day! It is worth remembering that these are the first free elections in 25 years and people do have high hopes for their future. 

It was interesting as the first day of the campaign I headed downtown despite of rain. The streets were quiet, people were going about their normal daily business. I was disappointed not to see a single poster or a flyer advertise political candidates. But I should have known...things are done here calmly, not in a rush. So, the campaign started slowly but now I hear almost daily the cars on which the speakers announce one or the other candidate. We also receive a lot of flyers in our post box (or rather, a section from a plastic blue tube, see below).

All in all, life is good in Yangon. Let us hope it will stay calm during and after the elections! Keep in touch!

Vești din Yangon

După o frumoasă vacanță de vară în Europa, am mai petrecut câteva zile libere în nordul Vietnamului pentru a vizita capitala Hanoi și golful Halong (vă mai amintiți de biletul gratuit de avion în Vietnam pe care l-am câștigat?). Rămân cu aceeași impresie pe care am avut-o și după prima vizită: o țară foarte frumoasă care are multe de oferit și mă refer la cultură, natură, bucătărie, artizanat și artă, cu niște oameni calzi!

Restul timpului am rămas în Yangon. Aici mi-am petrecut timpul finalizând cartea despre primul meu an în Myanmar (și nu, nu va exista o alta despre al doilea an), carte care se bazează pe articolele de pe blog. Ea va include și o serie de fotografii din colecția mea personală, având un format de  carte-album de 21,5 cmx21,5 cm. La sfârșitul lunii noiembrie aceasta va fi lansată atât la București cât și la Cluj-Napoca. Voi fi prezentă la lansare doar în orașul meu natal, Cluj. Urați-mi succes și sper din inimă să vă placă ;)!

Yangonul se află în mijlocul unei perioade de dezvoltare și emancipare care are loc foarte repede, dar nu este pentru prima dată când scriu acest lucru. Însă aproape în fiecare zi sunt surprinsă de câte ceva.

În această dimineață m-a abordat un bărbat (localnic) îmbrăcat în fusta tradițională cu diverse hârtii și cărți în mână: "Bună dimineața doamnă! Îl cunoașteți pe Isus Hristos?" m-a întrebat într-o engleză bună, având un zâmbet încurajator pe buze.

Într-o altă zi, am vizitat spectacolul artistei Ma Ei care a "locuit" pentru trei zile într-o cameră roșie și care a explicat (îndeosebi bărbaților) despre ciclul menstrual al femeilor!

Și într-o zi, aflată în oraș, m-am pierdut preț de câteva minute din cauza noilor clădiri construite recent care au ajuns să schimbe relieful vechiului centru. Astfel, uneori, te simți copleșit destul de repede :)! 

Și am vizitat galerii de artă și am participat la evenimente culturale la sfârșit de săptămână. Ne-a făcut o mare plăcere să povestim cu  Mynzayar Oo la expoziția pe care a organizat-o la barul Rough Cut. Suntem acum mândrii posesori ai unei poze făcute de el (în cadrul proiectului "Reunions and Ransoms") care atârnă în camera de oaspeți! Bineînțeles cu semnătura lui pe spatele fotografiei!

Și ne aflăm în mijlocul campaniei electorale. Un șofer de taxi m-a informat recent: "Știți doamnă, avem alegeri în curând în Myanmar!" Radia de emoții. Ochii mi s-au umplut cu lacrimi deoarece puteai să îi simți  emoția și era plin de speranță. Acestea sunt alegeri generale în care oamenii votează noii membri ai Parlamentului, care vor nominaliza și apoi vota noul Președinte al țării.

Peste tot observi entuziasmul oamenilor, fericiți să poarte un tricou sau să pună pe mașină un steag cu partidul preferat. Oameni care acum câteva luni mi-au spus că nu au intenția de a-și exprima votul, așteaptă acum ziua de 8 noiembrie pentru a face acest lucru! Este important să ne amintim că acestea sunt primele alegeri libere în 25 de ani și oamenii au speranțe mari pentru viitor. 

În prima zi de campanie electorală am mers în oraș cu toate că ploua. Străzile erau liniștite, oamenii își vedeau de treburile zilnice. Am fost dezamăgită să nu văd nici măcar un poster al vreunui partid sau pe cineva împărțind broșuri cu vreun candidat. Dar trebuia să știu...lucrurile se fac aici cu calm, fără grabă. Astfel, campania a început încet, dar acum aud aproape zilnic mașini care anunță de la microfon diferiți candidați. Primim și multe broșuri în poștă (sau mai bine zis în căsuța poștală improvizată dintr-o țeavă de plastic, vezi mai sus).

Deci, în ansamblu, viața este bună în Yangon! Să sperăm că vom avea o atmosferă liniștită și în timpul și după alegeri! Ținem legătura!

My book: Blended feelings - My first year in Myanmar

Romanian version below

It’s almost ready! My book about the country I call home for the last 16 months now: Myanmar. Full of beautiful photographs and text to make you want to discover more or even better: visit this unique country! I will keep you updated about it in the coming days as the publication date nears, but for the moment check out the teaser photograph below.

     Photographer: Mihai Ciurcaș

Sentimente Amestecate - Primul meu an în Myanmar

Este aproape gata! Cartea mea despre țara pe care o numesc acasă de peste 16 luni: Myanmar. Plină de fotografii frumoase și text care te vor face să vrei să descoperi mai mult sau chiar să vizitezi această țară unică. Te voi ține la curent cu mai multe detalii în zilele care urmează pe măsură ce data lansării se apropie, dar pentru moment aruncă o privire la fotografia de mai sus!

3. Did you know that...

traducere în limba română mai jos
 
...the markets and the small grocery shops around the country still use the traditional Myanmar measurements, the viss and the tical?

The government declared a few years back that it is preparing to switch to the metric system (apparently only three countries in the world are not using the metric system: USA, Liberia and Myanmar)...but nothing changed yet. In the big supermarkets though you buy per kilogram.

So, no wonder I was about to break my hands when in the market I ended up with around 3 kg of vegetables instead of two because one viss is 1.63 kg and one tical is 16.3g.

Viss is used to measure fruits and vegetables and ticals for weighing rice.

The pictures below were taken in the Indian market on the 26th street in Yangon.

2. Știați că...
 
...în piețele și magazinele alimentare din Myanmar se folosesc încă unități de măsură tradiționale ce poartă denumirea de viss și tical.

Guvernul a declarat acum câțiva ani că face pregătiri pentru a trece la sistemul metric de măsură (se pare că doar trei țări din lume nu îl folosesc: SUA, Liberia și Myanmar)...dar nimic nu s-a schimbat încă.

Prin urmare, nu este de mirare că era să îmi rup mâinile la piață când am avut de cărat trei kg de legume în loc de două, deoarece un viss este 1.63 kg și un tical este 16.3 g.

Viss este folosit pentru a cântări fructe și legume, iar tical pentru orez.

Pozele de mai sus au fost făcute în piața indiană de pe strada 26 din Yangon.

A journey through wild Chinland

The below is a guest post by my husband who recently returned from a perilous journey to Chin State. I asked him to write his impressions as everything was still vivid in his mind, because what he told me of his trip was remarkable and worth publishing.

"Planned several months ago, way before the heavy monsoon rains had caused massive landslides, mudslides, floods and other misery to one of the least visited and most pristine regions of Myanmar, we could not have foreseen that our short journey through Chin would offer us such a spectacle.

As Chin State has no airport, we landed at Kale (or Kalaymyo) in Sagaing, at the gates of Chinland, situated on a flat plain at the foot of the high Chin mountains. From there we took two sturdy 4x4's and headed into the mountains. Our end-destination was Hakka, the capital of Chin State (around 40-50.000 inhabitants) with a stopover in Falam, another important city of Chin State (around 15-20.000 inhabitants). 

Chinland is wild and inaccessible. In fact there is just one single road from Kale towards Hakka, which passes through Falam. The road is more often than not a dangerous dirt-track dangling at a perilous elevation of 2500-3000 metres above sea level. This brings with it breathtaking sights of deep green valleys and mountain tops shrouded in mysterious milky white clouds that dissipate as fast as they envelop you and the entire mountain around you.

Very often we were driving in the actual clouds, a mix of incoming fog and mist, assorted with a light drizzle for company in this eerie landscape. We also experienced the occasional monsoonal downpour. There was beauty in this desolation.

The roads were dangerous. Very recent mudslides had been cleared by bulldozer, creating mounds of rubble on each side of the road, making it only possible for one vehicle to pass at a time. In some cases a new improvised road had been cleared atop the mudslides, further up the steep angle of the mountain as the road below had become utterly unusable, being buried under dozens of meters of overturned earth and rock.

Wild torrents descending from the mountain tops that were soaked in rain, would flow over the narrow road, more of a dirt-path in reality, creating the dangerous illusion that the 4x4 would be swept away in the abyss below by the sheer force of these wild streams. The 4x4's were using all the traction they could muster on the cambers and steep slopes, gravel mounds, big rocks, knee-deep mud and the occasional cracks that had opened up in the earth. Some of the bridges we crossed were made of wood, iron, brick or simply held together by some spell and looked as if they could collapse at any given time. As soon as we had gone over one everyone sighed with relief, until the next one appeared up ahead.

Oncoming traffic was careless and dangerous, seemingly oblivious to these bleak conditions and not so much concerned by the possibility of hitting an unassuming vehicle, which nearly happened. Luckily the oncoming truck, with virtually no brakes, was stopped by a pile of gravel at the side of the road, which was the only thing that separated the nervous smile of the truck's young driver from a plunge into the deep green valley below. However, most traffic consisted of motorcycles which were heavily loaded with all sorts of goods and sometimes 2-3 passengers at a time. 

And then there's the people. Their small wooden houses built on stilts in little villages of a few houses at a time, lining this only road through Chin. The stilts were firmly implanted into the steep slope below, but still vulnerable to the haphazard landslides. Children and their mothers were hiding from the rain in their houses' porch. Small and thin. Tough and friendly at the same time. Always ready to smile and help. 

A religious folk. Crosses abound by the side of the road and at the entrance of the small, elongated villages. Churches built of wood or of brick, gray as the overcast sky or bright as the multi-colour flowers in front of their houses.

When we had to leave our 4x4's behind and continue on foot through a recent and swampy mudslide, in the dead of night, in an unknown country, we came across a local villager with his pick-up truck after a kilometre or so. He offered to take us 2-3 remaining kilometers to Falam. Most of us climbed in the back of the pick-up. He showed me the passenger seat. Out of a sense of solidarity for my fellow-travellers I declined pointing at my dirty and muddy boots and trousers which had just had their first serious brush with Chin mud. He shrugged and said "this is Chinland, welcome!". I eventually took up the offer and climbed into the passenger seat. 

A resilient folk. Chin State is the poorest and one of the most remote regions in Myanmar. Despite this its inhabitants are tough, resilient and hard-working receiving little in return from this inhospitable land. Since flat land is scarce, most Chin have carved out a small plot of land under their stilt houses in the mountains' slopes below on which they grow corn and other vegetables. They hold chicken, whilst cows and horses seem to roam these wild lands. Occasionally pigs could be seen in their steep backyards. The food was surprisingly good all throughout this trip and there were no episodes of the delhi-belly, or more accurately "chin-belly". And being a religious folk, the Chin also produce an interesting tasting, thick and sweet wine, which is rather potent, which I know for having tasted it. It comes in recycled bottles of Myanmar or Dagon beer and is also held in big yellow canisters usually employed for transporting petrol.

Their capital Hakka is seemingly built on top of the world, on gentle mountain ridges with clouds reaching only further below creating this surreal impression. The city with its colourful houses with corrugated iron roofs has a frontier feel to it. Streets are lined with 4x4's, pick-up trucks and tough-looking weathered people are scurrying along in the rain. 

Many shops selling all sorts of survival kits, from shovels, to ropes, rain-coats, solar lamps, machetes, etc. Parts of the city are still freshly scarred by the massive landslides which only a few weeks ago killed several dozen and displaced several thousand people many of whom live in temporary shelters in camps spread around the city. 

For the tourist there are also a few fabric shops selling the traditional longyis and other hand-woven beautiful and multi-colour shawls, scarves, tablecloths, and fabric for clothes. Prices are absolutely below any sense of reality considering that these items are painstakingly hand-woven on big wooden looms for weeks at a time. Colours and patterns range from the more modern bright and intricate, to the more traditional darker and angular ones, with everything in-between. You will be hard-pressed not to like them and will be tempted to return several times and buy more of them until you run out of space in your luggage, or out of cash.

Will I return? I surely hope so. Most tourists will probably never visit Chin during the rainy season as it is simply too dangerous. I'm very happy that I did but I would only return during the dry season, when this wild land is tamed somewhat. But I have been very lucky to witness this region and its strong people at its rawest, during a treacherous monsoon, and I can only be filled with respect for them. To use a commonly-used Chin greeting which I want to address to all Chin people to thank them: "God bless"." 

Thank you for such an amazing story and for sharing this unique experience!

2. Did you know that...

traducere în limba română mai jos

...the Myanmar's first-ever national minimum wage was approved as of 1st of September and it will apply to all workers from all industries or sectors (with the exception of small businesses employing less than 15 people)?

It has been set at 3,600 Kyats (around 2,8 USD) for a standard 8 hours work day!

More here.

2. Știați că...

...de la 1 septembrie s-a aprobat salariul minim pe economie în Myanmar, fiind pentru prima dată când se stabilește un minim al salariului în istoria țării? Acesta se va aplica tuturor muncitorilor din toate industriile sau sectoarele.

Salariul minim a fost stabilit la 3,600 Kyats (aproximativ 2,8 USD) pe zi lucrătoare de opt ore!

The Wathann Film Festival #5

Do not miss this year's edition of the Wathann Film Festival which is the first ever launched film festival in the history of Myanmar.

It takes place between 9 and 13 September at the Waziya Cinema in downtown Yangon (close to Sakura tower).


The major objectives of the festival are:
- Strengthening the media community in Myanmar and raising standards of critical filmmaking
- Creation of a platform where Myanmar professional filmmakers can expose, compare and discuss their work
- Educating the Myanmar public by screening high quality films in the field of documentary, fiction and experimental films in order to strengthen their critical eye and in order to foster a democratic approach to society.
Source: here

The programme is here.

Both documentaries presented this evening in the section German cinema were a must see:
The ferryman and his wife, Director Johanna Huth, 2015, 37 min
The most secret place on Earth, Director Marc Eberle, 2008, 80 min; this can be watched here.

Enjoy!