Viața în Yangon

Au trecut cinci luni de când suntem locuitori ai Yangonului. Dacă în primele trei luni am avut de suportat sezonul ploios, care începuse odată cu sosirea noastră, cu averse zilnice și un cer plumburiu ca la Bruxelles, de două săptămâni nu a mai plouat decât o singură dată. În aceste zile avem 30C, cu promisiuni că temperatura va scădea la 20-25C în decembrie-ianuarie. Ne bucurăm de soare, cu un cer senin de vară europeană, doar câțiva nori răzleți apar pe la amiază. Aici începe să se lumineze la ora 05.00-05.30, iar seara se lasă devreme, pe la ora 18.00-18.30.
 

Așa cum am mai scris pe blog, Yangon este în permanentă schimbare. Orașul, fostă capitală până în 2006, este cel mai mare din țară atât ca număr de locuitori cât și ca suprafață. 

Cele mai importante puncte de atracție pentru turiști sunt: Muzeul Național, Muzeul Pietrelor Prețioase, Muzeul Etnografic, centrul vechi al orașului cu nenumăratele clădiri coloniale, majoritatea în paragină, dar care îți amintesc de un trecut prosper al orașului, cele două lacuri artificiale construite de englezi: Inya și Kandawgyi, portul, câteva pagode și mănăstiri printre care cea mai cunoscută pagoda Shwedagon, piața Bogyoke pentru produse tradiționale. 

Bineînțeles centrul vechi este în sine un punct de atracție, unde poți petrece ore în șir, în diferitele cartiere: chinezesc, indian, cu clădirile coloniale, pagode, cu numeroase străduțe pe care vânzătorii ambulanți își expun produsele de la fructe, legume, carne, fructe de mare, pește, mâncare gata preparată și până la haine, totul într-un miros de multe ori greu de respirat și nu în cele mai bune condiții de salubritate. 

 

Între toate aceste standuri care de multe ori și mai ales seara sunt expuse până în stradă, împiedicând astfel circulația oricum dificilă, se află localnici, turiști, câini ai străzii, câte un pui sau găină, am văzut până și o capră legată la ieșirea dintr-un bloc de locuit. Majoritatea clădirilor sunt vechi, înalte, dar destul de înguste fiind acoperite de un strat de umezeală care a înnegrit varul sau vopseaua. În Yangon, în majoritatea anului, umiditatea este ridicată, orașul aflându-se aproape de mare și pe malul râului Yangon.

 

Traficul se desfășoară greu. După o perioadă de locuit aici, realizezi ce mare este poluarea atât a aerului cât și fonică. În oraș vei întâlni mașini, o sumedenie de taxiuri, autobuze, camioane vechi de zeci de ani, mici camionete încărcate la maxim cu produse și oameni, biciclete (inclusiv celebra rickshaw, bicicleta de tip taxi care însă în Yangon nu va ieși din cartierul în care este arondată pentru a nu îngreuna traficul; se spune, deși sunt și alte versiuni, că din același motiv nu sunt acceptate nici motocicletele). 

În tot acest amalgam circulă și pietoni care doresc să treacă strada, vânzători de betel, de alune și de flori de iasomie înșirate pe o ață care dau un miros plăcut în mașină. Deocamdată orașul are puțini cerșetori la semafoare sau în locurile turistice, dar sunt sigură că odată cu creșterea numărului de turiști vor apărea și aceștia. Majoritatea localnicilor sunt săraci, cu o clasă medie aproape neexistentă și cu un număr mic de oameni bogați, dar aceștia câți sunt, sunt foarte bogați. Afacerile lor se învârt în jurul extracției, prelucrării și comerțului cu pietre prețioase și a imobiliarelor. 

Prețurile la chirii au explodat în Yangon începând cu anul trecut din cauza numărului crescut de expatriați care s-au stabilit aici și din cauza numărului mic de imobile și case care să ofere condiții bune de locuit. Astfel, se construiește mult și rapid în oraș, calitatea însă lasă de dorit. Din această cauză mulți localnici s-au găsit în situația că nu au mai putut plăti prețul ridicat de chirie, motiv pentru care locuiesc în stradă, în corturi improvizate sau au fost dați afară pe nedrept din imobile sau de pe terenuri unde acum se construiesc apartamente sau case. Mai sunt și acele persoane care sosesc la oraș în speranța unui loc de muncă. Cazarea temporară este la vreo rudă sau prieten sau chiar în stradă. 
 



 

Yangon este un oraș în care nu ai curent electric non-stop, nu ai servicii de salubrizare, iar apa, în funcție de cartier, este dată de la guvern într-un interval de două-trei ore pe zi care se schimbă frecvent.

Majoritatea străinilor locuiesc în Golden Valley, un cartier de case la nord de centrul vechi al orașului. Alții stau în serviced apartments care care îți pun la dispoziție piscină, sală de sport, spațiu pentru grătar, personal care îți face curățenie, toate în prețul de chirie, Dacă închiriezi o casă ai nevoie de un generator, stabilizator pentru curent, puț de apă, filtre de apă. Am uitat ceva? Ah da: răbdare și timp pentru că mereu se va întâmpla să fie nevoie să chemi un meșter să repare ceva: inflitrații de apă, apă murdară pe țevi, curentul care se întrerupe. Astfel, este bine să găsești un proprietar care vorbește engleza și care să fie disponibil să îl deranjezi săptămânal cu ceva. Mulți dintre proprietarii de aici își petrec timpul în Thailanda sau Singapore, țări mult mai dezvoltate și în care își pot cheltui banii luați pe chirie. Chiriile variază între 4000 USD și 10000 USD pentru o casă. Cred că țara se află pe locul al doilea după Angola.

Și peste toate acestea ai zgomotul. De la claxoane, la oameni care nu țin seama de tonul vocii, la construcțiile care se ivesc la tot pasul și nu în ultimul rând zgomot de la pagode care mai mereu sărbătoresc un eveniment sau invită localnicii să facă donații. Am realizat că în această țară nu ai noțiunea de liniște, mai ales văzând oamenii care pot să doarmă oriunde: în stația de autobuz, pe mașina care se leagănă violent, în piață pe un sac, în mănăstiri sub privirile turștilor. Iar ce este mai deranjant este că zgomotul începe dis de dimineață, odată cu ivirea zorilor.

Vei întâlni expatriați seara în restaurante și baruri, care sunt din ce în ce mai multe, în barurile, restaurantele sau piscina de la hotele, în galeriile de artă care au început să apară, la concerte sau evenimente organizate de British Council, French Institute, etc, pe terasa de la Sailing Club, pe malul lacului Inya, care este deschisă vinerea pentru non-membrii, în magazinele alimentare City Markt care sunt cunoscute pentru produsele importante din vest, la spa și la saloanele de cosmetică sau la vreo sală de sport. Unii sunt membri la clubul American sau Australian. Pe cei mai curajoși îi vei vedea pe biciclete prin oraș sau alergând prin parcuri.

Pe localnici îi vei întâlni dimineața devreme în piețe unde cumpără produse proaspete pentru a găti prânzul și cina, în pagodă și la biserică, la umbra unei terase (tea shop) care vinde ceai pe un mic scăunel de plastic; pe tineri îi vei vedea în parcuri, fiecare cuplu protejat de soare sau priviri indiscrete sub o umbrelă, iar seara îi vei găsi din ce în ce mai mult în baruri sau pe terase îmbrăcați foarte modern și îndrăzneț.

Discutând cu localnicii ai sentimentul că țara se schimbă, oamenii sunt pozitivi, curioși și plini de încredere pentru viitor.

Încă suntem în perioada în care descoperim orașul și pe ai săi locuitori. Ne surprind multe lucruri, unele ne bucură, altele ne întristează, dar le luăm așa cum vin și încet-încet realizăm că nu se pot schimba decât într-un ritm lent. Astfel, am devenit un pic mai imuni și mai puțin mirați de fiecare lucru ce ni se întâmplă. Și învățăm ceva în fiecare zi.