My article in Yangon Literary Magazine

My article about the windows&balconies of Yangon was published online in the Yangon Literary Magazine (YLM).

YLM is a recent "new platform for emerging poets, writers, and artists. We aim to encourage artistic and literary creation, to raise awareness about the plethora of new literature in Myanmar, and to share the work of anyone whose art deserves the exposure it otherwise might not receive." 

I wish them good luck!

You can find my article here.

My article in Rambutan Literary

My article about the fascination of Yangon's old downtown was published in the first online issue of Rambutan Literary.

Do Nguyen Mai, the Editor-in-Chief says about this online magazine: "the lack of Asian literature and art in general has always felt othering to me — however, in an already undiverse creative scene, the lack of prominent Southeast Asian creatives within the Asian literary community struck me as a reflection of not only the alienation of Southeast Asians from dominant Western society, but also the alienation of Southeast Asians from an Asian community so influenced by East Asian culture. With the creation of Rambutan Literary, I hoped to help fill the gaps previously disallowed Southeast Asian creatives."

Check out my article (this time without photographs) here.

Yangon's rainy season

Hla Day - how I see it!

Hla Day is a wordplay of Myanmar and English words meaning Beautiful Day. Hla De translates as beautiful from the Myanmar language. Hla Day is a new social enterprise which, in the coming days, will open a shop selling Myanmar souvenirs with a contemporary design. Their clients are mainly the tourists and the expat community in Yangon. 

Unfortunately behind the creation of Hla Day lies a sad story. Much has been written and commented about the reasons why the founder together with the lead designer of Pomelo were literally pushed out of their business. These reasons are still not totally clear to me. I keep my opinion, when an enterprise, even a social one, becomes too successful nasty things have a higher chance to happen. Like Myanmar Times rightly said the people involved in running the business had different views on "how it should develop in the future".

In brief, the Hla Day founders created several years ago the popular Pomelo shop. I remember my short visit back in 2013, being on a mission of a few days in Myanmar. I popped up in the shop at around 9pm to buy some souvenirs for the family back home. I spent more money than I planned but I could not hold back from such beautiful designs like the beads and recycled jewellery, the hand-made scarves, the table cloths and the traditional paper toys. The products had that modern twist one still cannot find anywhere else in Yangon.  Back in 2013, you could only chose between Bogyoke market and Pomelo to buy souvenirs. There was this great opportunity to develop the highly productive sector given the influx of tourists eager to spend their money on hand-made, unique and not mass produced gifts. Pomelo did a great job by employing producer groups, artisans, and disadvantaged people. They took contact, discussed, taught and trained the talented locals and finally through the selling of products helped them to become financially stable and to grow their business. More than two years ago, when we finally arrived in Myanmar, I immediately visited the shop. I was amazed by the impressive array of products compared with the previous year. Pomelo grew rapidly and together with them also the producers. I started to buy more gifts for me, the family back home and friends. I took my family and friends there. I wrote an article on my blog. With other words, I became a fan. 

After the split, Pomelo became Pomelo for Myanmar and recently has undergone a shop redesign. They thirst for a new identity. Understandably.  I went recently to check out the new shop. The first thing it struck me was the security guard present at the door. The new design is a modern one bringing more colours to the place. But for me something is still missing. From one of the corners I looked at the whole concept: layout and products together. The new management did not succeed, in my opinion, to successfully reinvent the shop. There are only a few new products but which did not prove to me the same ingenuity I was used to from the old Pomelo.

The Hla Day shop has an amazing venue. It is located in the same building and on the same floor with Rangoon Tea House (RTH). I can already imagine some beautiful events both enterprises will come up with. The RTH is a well-known restaurant which serves delicious reinvented local food and which boosts an impressive tea selection. Today, while visiting Hla Day, I could not help but think at the tourists I saw in the dry season visiting Pomelo after having lunch at the next door Monsoon restaurant. Between the two restaurants I prefer the cosiness of RTH. I believe Monsoon became too popular (and a place to have a lunch set menu for large groups of tourists) to keep the standards of quality food. It happened twice that my food at Monsoon came after a very long waiting time and on top of it was already cold.

I very much look forward to the Hla Day shop. I look forward to the new products which I know only people who lived for many years in the country can design. I saw today some of the new designs. One word: hla de! Their designs and materials come from the deep understanding of the country's culture. The more you live in the country the more you understand the people and you win their confidence and enthusiasm for new projects.

New products: a new fashion line!

 

New products: ceramics, and many more...

As regards the producers I have some good news confirmed from seeing some products both in the Pomelo and the Hla Day shops: some will sell to both stores. Some will only produce for one of the shops. I wish both social enterprises good luck, because I am interested in the well-being of the Myanmar producers, but if I were to bet on a success story I would chose the Beautiful Day! Because entering the shop today, which is still work in progress, I was welcomed with smiles and hope and a designer who was motivated to show the visitors that she does not lack new ideas. But we need to have patience she told me. True but I am sure they will have some beautiful days ahead.

Good luck!

An already impressive website here.

Address: 81 Pansodan Street, 1st Floor, Lower Middle Block, Yangon, Myanmar

(on the same floor with Rangoon Tea House) 

The Theory of Love

It was during the Myanmar Human Rights Human Dignity International Film Festival that I saw the 2015 documentary called the "Swedish Theory of Love". Erik Gandini's documentary portrays the Swedish society as one of independent but lonely individuals. 

The Swedish theory of individualism is based on the conviction that individuals should be financially independent and free from each other: women from men and elderly from their family.  It developed many years ago and, as a result, nowadays 47% of households have only one resident and  people are losing their capacity to interact and socialise.  

It is also true that the Swedish Welfare State is there to help citizens in case of material difficulties in life. If I was personally somewhat surprised with some of the aspects presented in the movie the surprise from Myanmar moviegoers was all the greater. Myanmar people cherish the traditional  way of life and for them family is the centrepiece of the society? 

You should have heard the Aaahs! Wows! and Nooos! of Myanmar person in the seat next to mine. He was shocked that many Swedes die alone in their flats, sometimes undiscovered for weeks or months, that single young women deliberately choose to have children through sperm banks, etc. Maybe he believed that the movie must have been a fictional story? Truth be told, in many of the exclamations I joined him.

The documentary also presents some entertaining scenes as regards the cultural integration of migrants. A social worker taught a group of Syrian migrants that the Swedes prefer brief conversations and that short answers, like the "Yes" or the "No" often suffice. When asked if he is married, a middle-aged gentlemen replied "Obviously" which was an unacceptable answer in the opinion of the social worker who clarified that in Sweden this is not obvious at all given that many live alone, in open relationships or partnerships. The expression on the migrants' faces was one of disbelief.  Another migrant remarked that it is impossible to strike a conversation with a local because you never see them on the streets.

After watching this movie I reflected on what I had seen and learned and tried to put it into the context in which I currently live and through which lens the Myanmar public would have seen the movie.

The Myanmar Theory of Love, as much as I have learned until now, is based on inclusiveness and readiness to help each other. The Myanmar society is very united with extended families living together under one roof. In many cases there is only one bread winner and this person provides for the entire family, unconditionally. There are countless cases where young people work abroad, many times in difficult conditions, and send the entire salaries back home to help build a better house or the provide for education for sisters and brothers. You notice many times large noisy gatherings of people, especially in the monasteries. They sit and happily chatter even if they do not know each other. Often, in the market I greet the locals. Sometimes they even start a short conversation with you. True, there is no social net here but people help the ones in need as best as they can, sometimes with food, sometimes only with advice. As mentioned, the family is the centerpiece of society, not the individual. This may soon start to change as the country starts to develop more rapidly.

During the screening I often asked myself if any of the Myanmar citizens watching the documentary will ever consider settling in Sweden? At the end of the movie, I asked my young neighbour in the seat to my left if he would ever consider moving to Sweden. "Oh no, but maybe just a short visit", he replied.

I also thought of the fact that many European countries are not as perfect as the Myanmar citizens often believe them to be, and moving to a developed country does not make you necessarily happier.

Anyhow I was really pleased that Myanmar citizens could see such an informative documentary and I am sure that in many local families the subject sparked intense discussions. 

I hope I made you sufficiently curious for you to consider watching the Swedish Theory of Love.

An interview with Erik Gandini, the director and writer can be found here.

National Geographic Romania (vers. online)

De câteva zile, în ediția online a National Geographic România, a fost publicat articolul Ferestrele din Yangon pe care puteți să îl citiți mai jos.

Poze am publicat în ianuarie, aici. O selecție mai mare vă așteaptă în articolul de pe NG http://www.natgeo.ro/traveler/10414-ferestreledinyangon

Ferestrele din Yangon

Yangonul are cele mai multe clădiri coloniale din Sud-Estul Asiei, construite de britanici și negustorii chinezi sau indieni pe vremea când orașul era capitala Birmaniei. Însă trecerea anilor și clima umedă au făcut ca majoritatea să aibă nevoie urgentă de restaurare.

Timp de două luni am colindat străduțele lungi și înguste din centrul Yangonului pentru a fotografia ferestrele și balcoanele acestor vechi clădiri coloniale, așa cum le zăresc din stradă, câteodată vizibile doar parțial, restul rămânând ascuns din cauza înălțimii imobilului, a copacilor stufoși, a hățișului firelor de electricitate și a nenumăratelor haine puse la uscat. Nu am mai fost turistul care uită să își înalțe ochii spre clădirile pe lângă care trece, distras de zarva din jur și intrigat de lucrurile neobișnuite pe care localnicii le vând, transportă, gătesc sau mănâncă direct pe stradă. M-am ferit însă de construcțiile vaste, impresionante, care adăpostesc ministere și instituții publice. Am căutat exclusiv case de locuit care dezvăluie o istorie lungă și zbuciumată și care, în același timp, emană optimism și poftă de viață. Fiecare e împodobită cu ferestre sculptate și balcoane elegante.

La o privire grăbită, ferestrele și balcoanele sunt pitorești și câteodată vesele. Însă studiindu-le mai îndeaproape observi cum trecerea anilor a dus la decolorarea vopselei și a schimbat formele conferind o înfățișare melancolică întregii clădiri. Pe multe cresc plante și uneori mici copaci cu rădăcinile bine prinse de fațadă, încercând să-și forțeze intrarea prin profilul deteriorat al ușilor și ferestrelor. Inevitabil te întrebi cât este de sănătos să locuiești în aceste imobile acoperite parțial de pete de mucegai. Stâlpii de electricitate sunt uneori foarte aproape de clădiri, iar mulțimea de cabluri legate în jurul stâlpilor prezintă un pericol pentru orice mișcare greșită făcută de pe balcon sau geam. Majoritatea caselor sau apartamentelor sunt închiriate, iar lipsa fondurilor este vizibilă cu fiecare balcon vopsit într-o altă culoare și cu improvizații la structura de rezistență. Cu tristețe încerc să îmi imaginez ce va rămâne în picioare în cazul unui cutremur. Restaurarea devine o chestiune de supraviețuire atât pentru cei ce le locuiesc, cât și pentru istoria tumultuoasă a acestui oraș unde colonialismul, comerțul, războiul, persecuția și primele sclipiri ale democrației au lăsat urme vizible și se fac simțite.

Câteodată, pe geam sau la balcoane, îi zăresc pe locatari. Deseori sunt persoane în vârstă. Bătrânelele, cu o atitudine de plăcută indiferență, sunt cele mai fermecătoare. Aceste femei, cu fața blajină, brăzdată de riduri, sunt deopotrivă martore ale trecutului colonial și spectatoare la conturarea Myanmarului de mâine.

Nu voi uita uimirea și bucuria care mă cuprindeau de fiecare dată când descopeream o nouă clădire colonială frumoasă. Uneori, câte un localnic bătrân exclama încântat și mândru, într-o engleză perfectă: „Aceasta este o clădire foarte, foarte veche!“

Doi ani în Myanmar. Un cuvânt: schimbare

Pe 11 iunie s-au împlinit doi ani de la sosirea noastră în Myanmar. Doresc să marchez acest eveniment printr-un articol dedicat schimbării din această țară. Această schimbarea nu este recentă, ea a început deja de câțiva ani, dar s-a intensificat în ultimul timp. Ea afectează locurile, dar în aceeași măsură și oamenii. Nimeni nu s-a îndoit că se va întâmpla, iar majoritatea o salută. Mulți au luptat pentru ea.

 

Acum, mai mult ca oricând schimbarea este pretutindeni.

În primul rând, după alegerile din noiembrie anul trecut am fost martori la schimbarea Guvernului, Myanmarul trecând de la un regim susținut de armată la unul democratic. Tranziția pașnică spre democrație s-a aflat pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume. Aici oamenii sărbătoreau un nou început chiar dacă cuvântul democrație nu este încă prezent în dicționarul myanmarez. "Toate aceste noțiuni: democrație, instituții, chiar libertate. Nu cred că oamenii știu ce înseamnă libertatea adevărată sau ce să facă cu ea" a spus U Thaung Su Nyein, redactorul șef al ziarului birmanez 7 Day Daily. "Pentru ei a fi liber înseamnă: "Atâta timp cât nimeni nu îmi bate la ușă, sunt liber." (Thomas Fuller, 19.07.2015, pentru New York Times: Aceia care vor reface Myanmarul vor descoperi că le lipsesc cuvintele). Acum oamenii se obișnuiesc treptat cu  libertățile nou câștigate. Acest lucru nu înseamnă că toate drepturile le sunt respectate. Departe acest gând. Dar, după cum știm, pentru anumite lucruri schimbarea necesită un timp mai îndelungat. Cu toate acestea se conturează treptat noi moduri de a face lucrurile și de a gândi. 

Apoi, țara și-a deschis granițele companiilor internaționale care au intrat pe piața locală. SUA și UE au ridicat anumite sancțiuni, creditând noul Guvern, altele au fost menținute. În Yangon se remarcă o agitație febrilă oriunde te-ai duce. De menționat că nu mică mi-a fost mirarea când, acum câteva zile, am auzit o discuție de afaceri între un mic grup de români și reprezentantul unui hotel în încercarea de a introduce vinuri românești și apă minerală în meniul restaurantului. 

Clădirile sunt recondiționate, spațiile comerciale sunt renovate rapid pentru a adăposti noi magazine, restaurante noi apar lunar, iar numărul mașinilor s-a dublat. Dar ce le întrece pe toate este numărul construcțiilor și ritmul impresionant în care acestea sunt terminate. Se remarcă, în cei doi ani de când ne aflăm aici, clădirile înalte, moderne care sunt destinate birourilor și magazinelor, podurile, trecerile pietonale suspendate și noul aeroport internațional.

Schimbarea se observă peste tot și îi va afecta pe toți. Un exemplu ar fi localnicii care au obiceiul încă foarte popular în Myanmar de a mesteca frunze de betel. Acum câtceva zile, la începutul lunii iunie, se anunța în presă că Guvernul intenționează să înlăture din locurile turistice standurile în care se vând frunze de betel. Vor fi luate și alte măsuri suplimentare prin care se speră descurajarea acestui obicei, care nu numai că nu este frumos, dar este și periculos pentru sănătate.

La rândul nostru, ne-am schimbat și noi trăind aici. Trebuie să recunosc că primul an a fost greu în ceea ce privește șocul cultural pe care l-am avut și mai puțin în ceea ce privește adaptarea la viața într-o țară în curs de dezvoltare. Cel de-al doilea an care s-a încheiat astăzi a fost unul în care am înțeles mai bine țara. A fost anul în care am început să mă atașez de localnici. Să le recunosc și să le anticipez reacțiile, să le înțeleg nevoile. Și ei se schimbă. Unii mai rapid decât alții, tinerii sunt mai curioși și mai deschiși decât cei în vârstă. Ca și oriunde în lume. Dar ce mare a fost surpriza acum o săptămână când zborul AirAsia a fost plin de myanmarezi, cei mai mulți tineri, care probabil se întorceau acasă după un sfârșit de săptămână petrecut în Bangkok. Thailanda și mai recent Singapore și-au deschis granițele, simplificând obținerea de vize pentru cetățenii myanmarezi. Acum stau cu ei la coadă în aeroportul din Bangkok pentru a primi viza la sosire printr-o procedură ce durează aproximativ o jumătate de oră. România, împreună cu încă o mână de țări din Uniunea Europeană, mai are nevoie de viză fie chiar și doar pentru o vizită turistică de câteva zile în Thailanda. 

Singura fotografie care va îmbogăți acest articol este cea a unei tinere fete, la modă,  pe care am surprins-o în Yangon, în vara anului 2014, arătând semnul păcii unei prietene. Recent această fotografie a fost expusă la Clubul Britanic împreună cu altele pentru un eveniment caritabil intitulat Femeile dintr-un Myanmar în schimbare. Toate fotografiile, sub forma unor cărți poștale, au fost puse în vânzare, iar veniturile obținute din vânzare urmând a fi oferite ONG-ului local Girl Determined.

Schimbarea va face bine țării dacă are la bază cele mai bune intenții și respectă drepturile omului. Să bem un pahar de șampanie pentru acest lucru și pentru cei doi ani extraordinari petrecuți de mine și de soțul meu în Myanmar!