Pe 11 iunie s-au împlinit doi
ani de la sosirea noastră în
Myanmar. Doresc să marchez acest eveniment printr-un articol dedicat schimbării
din această țară. Această schimbarea nu este recentă, ea a început deja de
câțiva ani, dar s-a intensificat în ultimul timp. Ea afectează locurile, dar în
aceeași măsură și oamenii. Nimeni nu s-a îndoit că se va întâmpla, iar
majoritatea o salută. Mulți au luptat pentru ea.
Acum, mai mult ca oricând schimbarea este pretutindeni.
În primul rând, după alegerile din noiembrie anul trecut am fost martori la
schimbarea Guvernului, Myanmarul trecând de la un regim susținut de armată la
unul democratic. Tranziția pașnică spre democrație s-a aflat pe prima pagină a
ziarelor din întreaga lume. Aici oamenii sărbătoreau un nou început chiar dacă
cuvântul democrație nu este încă prezent în dicționarul myanmarez. "Toate
aceste noțiuni: democrație, instituții, chiar libertate. Nu cred că oamenii
știu ce înseamnă libertatea adevărată sau ce să facă cu ea" a spus U
Thaung Su Nyein, redactorul șef al ziarului birmanez 7 Day Daily. "Pentru
ei a fi liber înseamnă: "Atâta timp cât nimeni nu îmi bate la ușă, sunt
liber." (Thomas Fuller, 19.07.2015, pentru New York Times: Aceia
care vor reface Myanmarul vor descoperi că le lipsesc cuvintele). Acum oamenii se obișnuiesc treptat cu libertățile nou câștigate. Acest lucru nu
înseamnă că toate drepturile le sunt respectate. Departe acest gând. Dar, după
cum știm, pentru anumite lucruri schimbarea necesită un timp mai îndelungat. Cu
toate acestea se conturează treptat noi moduri de a face lucrurile și de a
gândi.
Apoi, țara și-a deschis granițele companiilor internaționale care au intrat
pe piața locală. SUA și UE au ridicat anumite sancțiuni, creditând noul Guvern,
altele au fost menținute. În Yangon se remarcă o agitație febrilă oriunde te-ai
duce. De menționat că nu mică mi-a fost mirarea când, acum câteva zile, am
auzit o discuție de afaceri între un mic grup de români și reprezentantul unui
hotel în încercarea de a introduce vinuri românești și apă minerală în meniul
restaurantului.
Clădirile sunt recondiționate, spațiile comerciale sunt renovate rapid
pentru a adăposti noi magazine, restaurante noi apar lunar, iar numărul
mașinilor s-a dublat. Dar ce le întrece pe toate este numărul construcțiilor și
ritmul impresionant în care acestea sunt terminate. Se remarcă, în cei doi ani
de când ne aflăm aici, clădirile înalte, moderne care sunt destinate birourilor
și magazinelor, podurile, trecerile pietonale suspendate și noul aeroport
internațional.
Schimbarea se observă peste tot și îi va afecta pe toți. Un exemplu ar fi
localnicii care au obiceiul încă foarte popular în Myanmar de a mesteca frunze
de betel. Acum câtceva zile, la începutul lunii iunie, se anunța în presă că
Guvernul intenționează să înlăture din locurile turistice standurile în care se
vând frunze de betel. Vor fi luate și alte măsuri suplimentare prin care se
speră descurajarea acestui obicei, care nu numai că nu este frumos, dar este și
periculos pentru sănătate.
La rândul nostru, ne-am schimbat și noi trăind aici. Trebuie să recunosc că
primul an a fost greu în ceea ce privește șocul cultural pe care l-am avut și
mai puțin în ceea ce privește adaptarea la viața într-o țară în curs de
dezvoltare. Cel de-al doilea an care s-a încheiat astăzi a fost unul în care am
înțeles mai bine țara. A fost anul în care am început să mă atașez de
localnici. Să le recunosc și să le anticipez reacțiile, să le înțeleg nevoile.
Și ei se schimbă. Unii mai rapid decât alții, tinerii sunt mai curioși și mai
deschiși decât cei în vârstă. Ca și oriunde în lume. Dar ce mare a fost
surpriza acum o săptămână când zborul AirAsia a fost plin de myanmarezi, cei
mai mulți tineri, care probabil se întorceau acasă după un sfârșit de săptămână
petrecut în Bangkok. Thailanda și mai recent Singapore și-au deschis granițele,
simplificând obținerea de vize pentru cetățenii myanmarezi. Acum stau cu ei la
coadă în aeroportul din Bangkok pentru a primi viza la sosire printr-o
procedură ce durează aproximativ o jumătate de oră. România, împreună cu încă o
mână de țări din Uniunea Europeană, mai are nevoie de viză fie chiar și doar
pentru o vizită turistică de câteva zile în Thailanda.
Singura fotografie care va îmbogăți acest articol este cea a unei tinere
fete, la modă, pe care am surprins-o în
Yangon, în vara anului 2014, arătând semnul păcii unei prietene. Recent această
fotografie a fost expusă la Clubul Britanic împreună cu altele pentru un
eveniment caritabil intitulat Femeile
dintr-un Myanmar în schimbare. Toate fotografiile, sub forma unor cărți
poștale, au fost puse în vânzare, iar veniturile obținute din vânzare urmând a
fi oferite ONG-ului local Girl Determined.
Schimbarea va face bine țării dacă are la bază cele mai bune intenții și
respectă drepturile omului. Să bem un pahar de șampanie pentru acest lucru și
pentru cei doi ani extraordinari petrecuți de mine și de soțul meu în Myanmar!
No comments:
Post a Comment