Thursday, June 16, 2016

Doi ani în Myanmar. Un cuvânt: schimbare


Pe 11 iunie s-au împlinit doi ani de la sosirea noastră în Myanmar. Doresc să marchez acest eveniment printr-un articol dedicat schimbării din această țară. Această schimbarea nu este recentă, ea a început deja de câțiva ani, dar s-a intensificat în ultimul timp. Ea afectează locurile, dar în aceeași măsură și oamenii. Nimeni nu s-a îndoit că se va întâmpla, iar majoritatea o salută. Mulți au luptat pentru ea.
 
Acum, mai mult ca oricând schimbarea este pretutindeni.

În primul rând, după alegerile din noiembrie anul trecut am fost martori la schimbarea Guvernului, Myanmarul trecând de la un regim susținut de armată la unul democratic. Tranziția pașnică spre democrație s-a aflat pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume. Aici oamenii sărbătoreau un nou început chiar dacă cuvântul democrație nu este încă prezent în dicționarul myanmarez. "Toate aceste noțiuni: democrație, instituții, chiar libertate. Nu cred că oamenii știu ce înseamnă libertatea adevărată sau ce să facă cu ea" a spus U Thaung Su Nyein, redactorul șef al ziarului birmanez 7 Day Daily. "Pentru ei a fi liber înseamnă: "Atâta timp cât nimeni nu îmi bate la ușă, sunt liber." (Thomas Fuller, 19.07.2015, pentru New York Times: Aceia care vor reface Myanmarul vor descoperi că le lipsesc cuvintele). Acum oamenii se obișnuiesc treptat cu  libertățile nou câștigate. Acest lucru nu înseamnă că toate drepturile le sunt respectate. Departe acest gând. Dar, după cum știm, pentru anumite lucruri schimbarea necesită un timp mai îndelungat. Cu toate acestea se conturează treptat noi moduri de a face lucrurile și de a gândi. 

Apoi, țara și-a deschis granițele companiilor internaționale care au intrat pe piața locală. SUA și UE au ridicat anumite sancțiuni, creditând noul Guvern, altele au fost menținute. În Yangon se remarcă o agitație febrilă oriunde te-ai duce. De menționat că nu mică mi-a fost mirarea când, acum câteva zile, am auzit o discuție de afaceri între un mic grup de români și reprezentantul unui hotel în încercarea de a introduce vinuri românești și apă minerală în meniul restaurantului. 

Clădirile sunt recondiționate, spațiile comerciale sunt renovate rapid pentru a adăposti noi magazine, restaurante noi apar lunar, iar numărul mașinilor s-a dublat. Dar ce le întrece pe toate este numărul construcțiilor și ritmul impresionant în care acestea sunt terminate. Se remarcă, în cei doi ani de când ne aflăm aici, clădirile înalte, moderne care sunt destinate birourilor și magazinelor, podurile, trecerile pietonale suspendate și noul aeroport internațional.

Schimbarea se observă peste tot și îi va afecta pe toți. Un exemplu ar fi localnicii care au obiceiul încă foarte popular în Myanmar de a mesteca frunze de betel. Acum câtceva zile, la începutul lunii iunie, se anunța în presă că Guvernul intenționează să înlăture din locurile turistice standurile în care se vând frunze de betel. Vor fi luate și alte măsuri suplimentare prin care se speră descurajarea acestui obicei, care nu numai că nu este frumos, dar este și periculos pentru sănătate.

La rândul nostru, ne-am schimbat și noi trăind aici. Trebuie să recunosc că primul an a fost greu în ceea ce privește șocul cultural pe care l-am avut și mai puțin în ceea ce privește adaptarea la viața într-o țară în curs de dezvoltare. Cel de-al doilea an care s-a încheiat astăzi a fost unul în care am înțeles mai bine țara. A fost anul în care am început să mă atașez de localnici. Să le recunosc și să le anticipez reacțiile, să le înțeleg nevoile. Și ei se schimbă. Unii mai rapid decât alții, tinerii sunt mai curioși și mai deschiși decât cei în vârstă. Ca și oriunde în lume. Dar ce mare a fost surpriza acum o săptămână când zborul AirAsia a fost plin de myanmarezi, cei mai mulți tineri, care probabil se întorceau acasă după un sfârșit de săptămână petrecut în Bangkok. Thailanda și mai recent Singapore și-au deschis granițele, simplificând obținerea de vize pentru cetățenii myanmarezi. Acum stau cu ei la coadă în aeroportul din Bangkok pentru a primi viza la sosire printr-o procedură ce durează aproximativ o jumătate de oră. România, împreună cu încă o mână de țări din Uniunea Europeană, mai are nevoie de viză fie chiar și doar pentru o vizită turistică de câteva zile în Thailanda. 

Singura fotografie care va îmbogăți acest articol este cea a unei tinere fete, la modă,  pe care am surprins-o în Yangon, în vara anului 2014, arătând semnul păcii unei prietene. Recent această fotografie a fost expusă la Clubul Britanic împreună cu altele pentru un eveniment caritabil intitulat Femeile dintr-un Myanmar în schimbare. Toate fotografiile, sub forma unor cărți poștale, au fost puse în vânzare, iar veniturile obținute din vânzare urmând a fi oferite ONG-ului local Girl Determined.


Schimbarea va face bine țării dacă are la bază cele mai bune intenții și respectă drepturile omului. Să bem un pahar de șampanie pentru acest lucru și pentru cei doi ani extraordinari petrecuți de mine și de soțul meu în Myanmar!

No comments:

Post a Comment